A szolidáris lakásmodell mint alternatíva a lakhatási válságra

Mietshäuser Syndikat este o rețea de locuințe cu chirie creată în Germania anilor `90, a cărei scop este asigurarea locuirii solidare pentru toate proiectele care o alcătuiesc și membrii acestora. Nevoia/ideea locuirii solidare provine, pe de-o parte, din sânul unei mișcări care voia să afirme dreptul la locuire pentru toți oamenii, iar, pe de altă parte, din recunoașterea tendinței pieței din Germania de a deveni tot mai puțin dispusă să ofere locuințe echitabile și sigure. Locuirea solidară după modelul propus de Syndikat înseamnă așadar că, acele case cu chirie care devin parte a rețelei, au dreptul și posibilitatea de a fi administrate după cum le convine cel mai bine locuitorilor. Și asta se întâmplă în așa fel încât casele afiliate rețelei de locuințe cu chirie nu mai pot fi revalorificate pe piața imobiliară. Syndikatul are posibilitatea de a preveni vânzarea locuințelor, excluzând astfel comodificarea și transformarea lor într-o marfă, iar firmele imobiliare nu le mai pot folosi în activitățile lor financiare necontrolate. În acest cadru aspectul chiriei se transformă în mod radical − ea nu mai contribuie la creșterea averii proprietarilor privați, care chiar și când vine vorba de locuirea oamenilor își urmăresc propriile interese; în schimb, ea devine o contribuție pentru un bun comun, fiind investită în menținerea locuințelor deja existente în cadrul rețelei și pentru susținerea de noi proiecte.

Lina Hurlin, membră al Mietshäuser Syndikat din Leipzig, a fost întrebată de către Péter Máthé, colaboratorul grupului Căși sociale ACUM! din Cluj, despre cum a început și cum funcționează în prezent Syndikatul. Interviul a apărut inițial în limbile română și maghiară în paginile ziarului pentru dreptate locativă, Cărămida/Tégla.

Péter Máthé: Ne  poţi  spune  la  început  câteva  cuvinte  despre  tine, și relaţia ta cu Miethäuser Syndikat?

Lina Hurlin: Mietshäuser Syndikat, adică Sindicatul Caselor de Chirie, exista deja din anii 90, iar eu pe atunci eram încă un copil, deci nu am fost parte din ea. Casa noastră și proiectul nostru s-a alăturat Syndikatului în 2014. Mai precis în 2013 am găsit clădirea și în 2014 am devenit un proiect al Mietshäuser Syndikat. În plus, eu mă mai ocup și cu îndrumare aici în zonă, adică în Leipzig și în orașele din jur. Și bineînţeles că  participăm  și  noi  la  întâlnirea  la  nivel  federal  (Bundesweit).

Péter Máthé: Cum ai sintetiza ideea de bază a Syndikatului?

Lina Hurlin: Membrii  proiectelor  care  aparţin  Syndikatului sunt de acord cu principiul că locuinţa nu ar trebui să fie folosită pentru producerea profitului, adică locuinţele și casele aparţin celor care trăiesc în ele, și  nu  servesc  scopul  de  a  îmbogătăţi  pe  altcineva.  Locuirea este o necesitate de bază, un drept uman fundamental, și din acest motiv nu poate să fie folosită pentru producerea profitului. Cam asta e baza Syndikatului.  Și  de  o  astfel  de  mentalitate  vom  avea  tot  mai  multă  nevoie.  După  criza  economică  globală din 2008, când a explodat piaţa imobiliară, investitorii privaţi cumpără tot mai multe clădiri de locuinţe, pe care le introduc pe piaţa liberă. Gentrificarea e o problemă, mai ales în orașe. E o problemă tot mai mare că spaţiile libere și de locuit sunt tot mai puţine și neaccesibile în orașe, iar oameni nu mai pot plăti chiriile tot mai mari. Ceea ce face Mietshäuser  Syndikat  e  practic  să  scoate  clădiri  întregi de locuinţe, și alte spaţii de pe piaţă, și astfel protejează  chiriașii  de  evacuări,  și  de  excluziuni  de  alte  feluri,  de  exemplu  de  gentrificarea  atât  a  imobilelor de locuinţe precum și a spaţiilor publice. Bineînţeles că Mietshäuser Syndikat nu poate salva  decât  o  mică  fracţiune  a  locuinţelor,  nu  are  capacitatea de a mântui lumea și de a oferi protecţie tuturor chiriașilor. Momentan există cam 150 de proiecte, și sunt, dacă nu greșesc, cam 3000 de beneficiari ai proiectelor din Syndikat. Această este o parte nesemnificativă a chiriașilor în Germania (sunt orașe cu peste 85% de chiriași).

Péter Máthé: Deci tu vezi Mietshäuser Syndikat ca una din mai multe  structuri  care  împreună  ar  putea  asigura  dreptul la locuire pentru toţi.

Lina Hurlin: Da.  Sunt  și  alte  modele  care  funcţionează  bine,  cum ar fi cooperativele propriu size. Eu cred că deşi nu putem deocamdată introduce toate locuinţele în proprietate comunală, ceea ce a reușit deja Syndikatul este că se poate foarte bine construi, renova și menţine locuinţe fără o orientare către profit. Și că toate aceastea le putem noi organiza şi ţine sub control. La noi totul se bazează pe autoorganizare și autodeterminare, cumpărăm și construim locuinţe și prin munca noastră demonstrăm că se poate și fără investori care produc profit.

Máthé Péter: Partea mai complicată dar și cea mai  interesantă  pentru  noi  este  cum  funcţionează  exact  acest  model.  Cum  a  început  Syndikatul  și  de  unde  era  capitalul de bază?

Lina Hurlin: Eu nu am fost prezentă la începutul Syndikatului, dar, din câte știu, prima fază a fost de a găsi posibilele  forme  juridice.  Adică  cum  poate  aceasta  să  fie  realizată  în  sistemul  capitalist  în  care  trăim,  și  cu  statuturile  juridice  date  –  care  oricum  sunt  uneori  atât  de  diferite  că  acest  model  nu  poate  fi  copiat  pur  și  simplu.  Soluţia  noastră  este  o  combinaţie  de  GmbH  (Gesellschaft  mit  beschränkter  Haftung  –  similar  cu  Societate  cu  răspundere  limitată – notă editorială) și asociaţie (Verein), care prin  acorduri  anumite  se  asigură  că  casa  nu  mai  poate să fie vândută. GmbH-ul Syndikatului are un drept de veto în deciziile deasupra vânzărilor, și se va opune acestora în orice caz. Astfel Mietshäuser Syndikat garantează prevenirea privatizării, casele practic nu mai pot să fie vândute niciodată. În cazul unei cooperative (Genossenschaft) este altfel, acolo există posibilitatea de a vota cu o majoritate privatizarea, pe când în Syndikat nu.

Iar  în  ceea  ce  privește  capitalul,  Mietshäuser Syndikat funcţionează în primul rând prin credite directe (Direktkredite), și credite bancare. Presupun  că  în  România  e  la  fel,  când  o  asociaţie  sau  o  S.R.L.  cere  credit  bancar,  trebuie  să  garanteze  o  contribuţie proprie. Această contribuţie este la noi în jur de treimea sumei. Contribuţia proprie a fost strânsă de către comunităţi din surse diferite, de obicei prin prieteni, familie sau persoane care vor să susţină astfel de proiecte. În aceste cazuri se face un contract pentru un timp definit sau nedefinit. Aceste credite personale sunt o parte importantă a finanţării Syndikatului.

Péter Máthé: Cum vă organizaţi finanţele, aveţi și angajaţi?

Lina Hurlin: Este o singură persoană în Freiburg cu un part-time  care  face  finanţele  întregului  Syndikat,  și  în  afară de asta facem totul pe bază voluntară. În general majoritatea muncii se face voluntar.

Péter Máthé: Noi facem acest interviu cu speranţa că în curând vom vedea ceva similar și în România. Voi mai aveţi contacte internaţionale, sau faceţi parte din reţele cu alte cooperative?

Lina Hurlin: Sigur, avem chiar și un grup de lucru „internaţional” (Internationales), care se ocupă explicit cu susţinerea proiectelor din străinătate. Acest suport este în bună parte și cercetare legală, adică cum se poate realiza modelul nostru constituit dintr-o S.R.L. și o asociaţie în legislaţia anumitor ţări. „Asociaţiile” de exemplu funcţionează foarte diferit în  ţările  diferite  și  au  responsabilităţi  diferite.  Grupul  de  muncă  „internaţională”  se  străduiește  să explice funcţionarea Syndikatului cât mai bine pentru ca sindicatele locative în alte ţări să-și poate  construi  o  structură  similară.  Există  proiecte  în Austria, Olanda și Cehia, dar avem relaţii foarte bune și cu Barcelona de exemplu, deci suntem bine conectate. Din toate acestea cele două proiecte care sunt foarte si-milare ca model sunt habiTAT și Vrijcoop din Olanda.

Péter Máthé: Iar cu autorităţile locale ce relaţii aveţi? Sunt diferenţe între municipii mai mici sau mai mari în atitudinea lor către proiectele voastre?

Lina Hurlin: Cu Primăriile avem relaţii foarte diferite. Sunt orașe în care se tot pun obstacole în calea noastră, și trebuie luptat pentru fiecare bucăţică de teren public. Diferenţa se vede cel mai bine când încercăm să obţinem terenuri sau imobile din proprietatea mu-nicipiului. În Tübingen sunt de exemplu foarte deschiși, este o conducere care chiar ne întreabă dacă suntem interesaţi de una sau alta proprietate municipală. În același timp sunt orașe unde numai cu critică ne întâlnim, dar aceasta nu depinde deloc de mărimea orașului, ci mai mult de cine este în Primărie, și cât este de deschis către forme de viaţă și comunităţi alternative. În Tübingen de exemplu este o relaţie bună și pentru că Syndikatul are mai multe proiecte și este prezent de mai mult.

Péter Máthé: Ar  mai  fi  o  întrebare  mai  tehnică:  cum  stabiliţi  preţul  chiriilor?  Pentru  că  există  chirii  destul  de  diferite în diferitele proiecte ale Syndikatului.

Lina Hurlin: Da,  sunt,  dar  preţurile  nu  sunt  stabilite  de  către  Mietshäuser Syndikat,  ci  de  fiecare  proiect la ședinţele lor financiare. Ele decid ce fel de casă vor, câte persoane vor locui acolo, ce standarde de reabilitare  și  menţinere  doresc  să aibă, ce fel de încălzire, ferestre etc. Sau pur și  simplu  câtă  energie  proprie  pot  investi  în  construcţii. Există case unde este compatibil cu stilul  lor  de  viaţă  să-și  petracă până o jumătate de an pe șantier, și sunt unii  pentru  care  nu,  și  atunci  proiectul  va  fi  cu  atât  mai  scump.  Și  până la urmă diferenţa semnificativă este dată de  locaţia  proiectului.  Dacă  un  imobil  se  află  la  ţară  în  Saxonia  va  fi  relativ ieftin, pentru că a tât  terenurile  cât  și  firmele  de  construcţii  sunt  mai ieftine. În schimb dacă e vorba de o clădire în centrul  Münchenului  va  fi  scump.  Deci  depinde  mult de în ce parte a ţării este proiectul. Și în același timp pentru noi este foarte important ca casele să fie accesibile și pentru cei cu venituri foarte mici, sau fără venit. Aceasta se rezolvă prin așa numita subvenţionare încrucișată (Querfinazierung) ceea ce  însemnă  ca  în  caz  că  chiria  ar  depăși  suma  pe  care  chiriașa  o  primește  pentru  șomaj  (Jobcen-ter),  cei  care  au  salarii  bune  preiau  excendentul.  Aceasta  este  o  posibilă  soluţie,  dar  sunt  și  altele.  Dar  în  general  depinde  de  cât  primește  persoana  fără muncă de la stat și noi rezolvăm restul cumva, chiar dacă nu își găsește de muncă pentru o perioadă mai lungă.

Péter Máthé: Sunt  evenimente  la  care  am  putea  participa  și  noi din România?

Lina Hurlin: Clar, de exemplu adunările sunt deschise și pot fi vizitate, trebuie numai contactaţi organizatorii din  timp.  Cu  grupul  de  muncă  „internaţional”  se  poate  întâlni  și  separat,  ei  au  și  întâlnirile  lor  și  sigur s-ar bucura dacă ar veni cineva din România. În general noi ne bucurăm dacă sunt grupuri interesate din străinătate și dacă modelul nostri este dus mai departe. Și călătorim și noi cu plăcere, de exemplu în România dacă este un eveniment legat!